Uncategorized

Streamer sub lupă – spikeflo

Glumea cineva la un moment dat că scriu mai mult despre streameri decât despre gaming. Ce urmează este pe jumătate streaming, pe jumătate gaming.

Streamerul sub lupă din acest articol este spikeflo sau numele lui real Florin. Face stream de jocuri FPS competitive sau foarte grele, cum ar fi PUBG sau Escape from Tarkov.

Pentru a schimba dinamica articolului, de data aceasta o să fie împărțit în patru secțiuni. Nota bene o să încerc să fiu cât se poate de obiectivă.

Ce îl recomandă

Primul lucru care îl recomandă pe spikeflo este skill-ul și dorința de a fi cel mai bun. Nu contează jocul pe care îl joacă, el întotdeuna va da 110% ca să ajungă la un nivel la care alții doar visează. Nu mă credeți pe cuvânt?

Pe lângă skill, pe streamul lui mai găsim și mult calm, mai ales în tonalitatea vocii. Am stat lurk de foarte multe ori și de fiecare dată nu am fost nevoită să îmi ajustez volumul. În general atmosfera streamului este setată pe frecvența relaxare.

Aspectul streamului este plăcut, minimalist, cu foarte puține elemente de overlay care să îți obstrucționeze play-urile pe care le face spikeflo. Păcat că Tarkov strică uneori aceste momente.

Ce nu îl recomandă

Multe nu prea am de spus aici. Este ceva ce mă deranjează, anume limbajul care uneori devine mult prea prea. Și mie îmi mai scapă, nu sunt ușă de biserică și nici nu pretind să fiu.

Uneori streamul are puncte moarte, în care streamerul nu vorbește deloc. Însă asta e din cauza tipului de joc pe care îl joacă și cum este el ca jucător, adică competitiv.

Recomandări

Prioritatea #1 pentru spikeflo ar trebui să fie branding-ul canalului lui de Twitch. Bineînțeles trebuie păstrat stilului minimalist pentru a putea vedea mai bine headshot-urile.

Respectarea unui program de stream. Știu că este greu pentru oamenii ce au un job să respecte un program de stream, mai ales că sunt o grămadă de factori ce îți afectează ziua. Nu trebuie bătut în cuie până la adânci bătrâneți, dar trebuie creionat astfel încât lumea să știe când o să te găsească live.

Ultimele două recomandări se referă la interacțiunea cu streamul. E greu să ai interacțiune când ești un jucător competitiv, dar poate un pic mai multă vorbăraie, doar un pic 🙂

O altă recomandare dar acesta este pur obiectivă și preferențială, poți să o arunci la gunoi – eu doar simt nevoia să o zic – anume să încerci să înjuri mai puțin.

Părerea altui streamer

Îmi place spikeflo pentru că de fiecare dată învăț ceva de la el și de fiecare dată m-a ajutat cu un sfat când am avut nevoie. Este zeu pe orice joc pune mâna, nu am absolut nimic să îi reproșez.

Ca recomandare aș vrea să se apuce de Youtube pentru a împărtășii cât mai mult din experiența lui. Pe lângă asta să aibă și o descriere pe Twitch în limba română ca oamenii să empatizeze cu el mai ușor.

Pe spikeflo îl puteți vedea aici

și îl puteți găsi pe următoarele pagini sociale:

Instagram
Facebook

Leave a Reply