Recomandari

ESports în România – echipa, banii și publicul

Inspirată de podcastul dintre Marius și Cătălin am zis să scriu și eu câteva rânduri despre eSports în România după ce am stat și am urmărit timp de aproape 10 ani de zile mai multe evenimente, echipe, jucători.

În primul rând pe scurt despre ce se vorbește în podcast. În mare, băieții au încercat să disece problema evenimentelor și a banilor din jurul echipelor. S-a ajuns la concluzia că trebuie investit mai mult în scena locală… cumva. Cum? Asta trebuie să vedeți în video. 🙂

În al doilea rând un scurt context despre aventura mea în domeniul acesta. Sunt doar un simplu spectator și m-am jucat o grămadă dintre jocurile ce au în spate o scenă de eSports. Am trecut și m-am uitat la turnee de Starcraft 2, Dota 2, Hearthstone, CS GO, PUBG, Rainbow 6 Siege, etc. Tot urmărind aceste evenimente cu echipe formate din jucători din aceeași țară, a început să se înfiripe în mintea mea o strângere de inimă

“De ce nu avem mai multe echipe românești în competițiile internaționale?”

Problema celor 5 români

Aventura a început cu Starcraft 2, unde mă uitam la turneele internaționale și îi vedeam pe NightEnd și Death Angel. Local mă uitam în 2011 la turneele organizate de către GamerPET. Chiar mă bucuram că pot să văd ceva de genul la noi în țară, însă nu a durat foarte mult până când nu s-au mai organizat din motive pe care nu le știu, ci pot doar să le intuiesc.

După ce am terminat capitolul Starcraft 2, am descoperit Dota 2 și Hearthstone, după CSGO, PUBG și Rainbow Six.

În Dota 2 am avut aceeași curiozitate, există o echipă de români care joacă la cel mai înalt nivel posibil?

Pe atunci erau destul de mulți pe front: bone7, Masakary, Arise, iLLusionist, ComeWithMe. Au fost pe la diverse echipe din afară, au făcut performanță, dar niciodată nu am văzut să facă performanță împreună. Pentru mine era foarte confuză treaba ”Cum dom’le? Nu se poate așa ceva, în Starcraft 2 românii au făcut performanță”.

Răspunsul la întrebare l-am obținut când “bone7” a menționat la emisiunea din cadrul PCGarage următoarele lucruri:

Cel mai mult mi-a rămas în cap ”au tendința de a se victimiza”. Analizând un pic cât de rapid se destramă o echipă de 5 români, lucrurile au început să aibă sens, cel puțin la Dota 2.

Mi-a rămas în cap ideea asta cu “5 români nu pot face performanță” și am urmărit dacă acest lucru se întâmplă și în alte jocuri de echipă.

În CSGO în afară de Nexus nu prea avem alte echipe care să depună un efort pentru a sparge bariera celor 5 români. Da, sunt conștientă că există AryoGaming, coolGaming, RedFear, Invictus Aquilas, dar niciuna nu a rezistat cu aceeași oameni mai mult de 6 luni.

În PUBG, când era jocul în vogă, am avut o scenă cu potențial, competitivă datorită lui Floris Sanaploianu și a echipei sale, dar și a oamenilor din comunitatea de jucători. Însă nici aceasta nu a rezistat foarte mult.

Se pare că e ceva adevăr în spusele lui bone7 care se aplică aproape universal la orice joc în care mai mulți români trebuie să joace în echipă.

Mentalitatea, comunicarea, introspecția și românul

Revenind la podcastul dintre Marius și Cătălin, s-a plusat pe ideea că nu există sponsori să vină să sponsorizeze, că în afară se face.

Aici fac o mică corecție. În afară, turneele internaționale au sutele alea de mii de euro, cele locale suferă de același lucru de care suferim și noi, lipsa banilor pentru jucătorii ce fac performanță.

Să luăm exemplul Franței, unde nu putem spune că CSGO nu e în floare.


Suedia

Polonia

Din câte am văzut la polonezi se fac mai multe turnee pe an, deci acolo conjunctura e mai favorabilă jucătorilor.

Mă gândesc că și jucătorii au făcut lucrurile favorabile pentru ei, dând 100% tot ce e mai bun, fiind un exemplu bun pentru ceilalți din țară. Te gândești la Polonia și îți vin în cap Virtus Pro și ce exemplu au dat pentru scena lor internă.

Early adopters au fost cei care au setat cărămidă cu cărămidă imperiul fiecărei țări într-un domeniu. Pentru eSports cărămizile nu au venit doar de la sponsori sau parteneri, au venit în primul rând de la ei, prin timpul pe care l-au petrecut în joc, antrenându-se, în afara jocului analizând la ce pot lucra în continuare și așa mai departe.

The Pool Technology Tipping Point | SPRS Pools

Cum CSGO și niciun alt joc de interes pentru romani nu a murit momentan, intuiesc că noi suntem pe undeva pe la Late Majority către Laggards. De abia acum începem să ne prindem ce trebuie făcut și cum trebuie lucrat pentru că au fost alții înaintea noastră care au trecut prin lucruri prin care noi nu mai trebuie să trecem.

Totuși în mod paradoxal este că noi vrem imediat ce alții au obținut prin niște sacrificii, ca așa este normal…nu prea.

Da, se fac bani din turnee, din parteneriate, dar trebuie să și vii cu ceva. Este o competiție acerbă acum. Nu mai sunt zeci de echipe ca în faza de early adoption, sunt sute și sunt zeci de mii de jucători care încearcă în fiecare zi.

În momentul acesta o companie va alege doar crem de la crem, cei care au arătat deja că au potențial jucând la cel mai înalt nivel. Chiar și atunci în funcție de joc există șansă să nu fie lapte și miere cum bine explicau în două podcasturi de Hearthstone în limba română Rdu și LanguageHacker.

Ce mai rămâne de făcut?!

Leadership

La jocurile de echipă avem ceva ce lipsește cu desăvârșire, leadership. În afară de BTN (Nexus) eu nu am văzut alt IGL (In Game Leader) cât de cât bun. Unii ar spune “nu ai nevoie de IGL”.

S-a dovedit la alte echipe cu buzunare largi, atât în Dota 2 cât și in CSGO, că poți să ai 5 super-staruri, dacă nu există cineva care să îi ghideze, să gândească meciul, atunci bătălia este pe jumătate pierdută.

Este un lucru ce trebuie să se schimbe urgent dacă vrem să se dezvolte scena profesionistă mai mult. CSGO nu înseamnă doar W și click stânga, cum nici Dota 2 nu înseamnă să te uiți doar pe laneul tău. Trebuie folosită și materia cenușie. Aici însă intervine mentalitatea “da’ ală mai slab de ce este căpitan”.

Este acceptabil ca persoana respectivă să fie mai slabă în cea ce privește mecanicile jocului, dar să vadă imaginea de ansamblu în meci, să înțeleagă strategia adversarului și să o adapteze la strategia echipei sale. Rareori un căpitan poate să le facă pe ambele bine.

Să avem altă mentalitate.

O echipa ce poate performa nu înseamnă doar jucători de top, cu cel mai bun rank, cu cel mai mare MMR. Mai trebuie să existe și altceva pe lângă.

Înțelegere când cineva are o zi proastă, încredere că atunci când se execută o strategie toată lumea va fi pe aceiași lungime de undă, deschiderea să accepți că ai făcut o greșeală și cel mai important răbdare.

Lucrurile enumerate mai sus nu cred că se întâmplă la noi pentru că unele echipe își schimbă componența de la o săptămână la alta. O echipă, cel puțin la cum stau lucrurile în România, nu va avea rezultate într-o lună, două, trei dacă se tot fac manevre de genul acesta.

Nexus tind să cred că a înțeles lucrul acesta și de mai bine de un an nu și-a mai schimbat componența echipei de CSGO. Sper ca acest lucru să fie un exemplu pentru ceilalți și să se încerce o abordare mai sănătoasă a jocului în echipă.

Bagă mare

Cum am zis mai sus timpul înseamnă bani și acesta este un prim lucru pe care trebuie să îl investești dacă vrei să avansezi în orice carieră ai alege.

Oameni precum ropz, HS, frozen, XANTARES, woxic, kito și mulți alții au pornit de jos, nu au avut contracte pe masă cum au ajuns in FPL-C, nu au prezentat interes pentru nimeni pănă când nu au început să faca valuri în FPL.

Au investit din timpul lor și după au cules rodul muncii.

Dacă cineva vrea să joace cot la cot cu ei, trebuie să urmeze în mare măsura aceleași principii de drum pentru că drumul în sine este unic pentru fiecare.

Pe un ton optimist las mai jos o imagine care este încurajatoare pentru orice tânăr ce vrea să meargă pe drumul acesta.


Un băiat de 19 ani, român, a reușit să ajungă în FPL. Prin urmare, se poate.

Totuși și o notă de realism, carierea de jucător profesionist nu este pentru toată lumea.

Publicul și puterea de influență

Tot în podcast Cătălin vorbea de singurul major ce a avut loc în România la Cluj. Este singurul pentru ca după lumea din afară nu prea a mai vrut să audă de organizarea unui asemenea turneu la noi în țară.

Motivul? Publicul.

Nu am fost martoră la evenimentele de acolo pentru că e o distanță considerabilă între București și Cluj, însă am văzut cu ochii mei ce a fost la ultimul Dreamhack organizat în România.

Am scris și prin alte locuri despre publicul din România. Nu știu cât s-a mai schimbat pentru că după acel Dreamhack din 2016 nu a mai fost organizat nimic cu acces public, doar online sau în format restrâns.

În 2016 aveam impresia că o mare parte din vină este a influencerilor. Comportamentul și atitudinea pe care ei o afișează pot fi preluate de unele persoane pentru a avea sentimentul că fac și ele parte dintr-un grup. Ne simțim în siguranță și ne oferă un oarece boost de încredere că nu suntem un paria al societății în care trăim.

În 2021 realizez că ei sunt doar vârful icebergului. Baza este educația primită acasă sau lipsa ei. Aici vreau să fac o mică distincție. Educație nu înseamnă doar cei 7 ani de acasă, ci și mentalitatea formată de-a lungul timpului, venind din propria experiență de viață.

Să luăm o situație generică.

Dacă cuiva îi place doar lucrul X pentru ca asta a văzut toata viața, atunci persoana respectivă se va simți bine într-un grup de oameni ce promovează X. Nu prea ai ce să îi faci omului să își schimbe gusturile legate de X.

Dar cum rămâne influența?

Să presupunem că sunt mulți cărora le place X și există influenceri ce au o plăcere doar pentru Y, dar au un public restrâns pe zona asta. Sunt șanse mai mari ca unii dintre ei la să treacă la X decât să convingă pe cineva să treacă la Y. Ironic, nu?!

Publicul e dificil și el te poate schimba pe tine, nu invers. De aici și schimbarea de macaz față de 2016 când băteam cu pumnul în piept că doar influencerii sunt de vină, când de fapt sunt doar o victimă a conjuncturii, cine vrea să fie victimă bineînțeles.

Niciodată nu am reușit să formulez ce am putea face în afară de a nu fi victimele publicului și cu acest gând în minte vă las pe final cu o melodie.